Cum Mi-am Făcut Bărbatul Să Devină Din Nou Iubitor, Devotat Și Romantic, Folosind Metoda “Contului De Iubire” Și Cum Poți Face Și Tu Asta

Mă trezeam noaptea plângând, întrebându-mă unde e bărbatul care mă făcea să mă simt cea mai iubită femeie din lume.

Simțeam cum dragostea noastră se stinge încet-încet, iar eu nu știam cum s-o salvez. 

“Sunt doar obosit” – îmi spunea mereu, în timp ce se întorcea cu spatele în pat.

Dar eu știam că e mai mult. 

Simțeam în sufletul meu că se îndepărtează din ce în ce mai mult de mine.

Nu-și mai ridica privirea din telefon când îi vorbeam…

Ne certam continuu de la cele mai banale chestii…

Și nu mă mai îmbrățișa din senin ca altădată.

După 15 ani de relație, ajunsesem să fim ca doi străini care împart același pat…

În ultimii ani, serile noastre romantice s-au transformat în stat pe telefon în tăcere.

Discuțiile lungi și interesante de altădată erau acum doar despre facturi și cumpărături…

Sărutările pasionale s-au transformat în priviri goale, reci și distante.

Iar când încercam să discut despre asta, primeam mereu același răspuns rece:

‘Ești prea sensibilă, exagerezi!’

Crede-mă…am încercat toate trucurile din reviste să-l schimb.

I-am gătit mâncarea lui preferată…

…m-am îmbrăcat mai sexy…

…am devenit mai atentă la nevoile lui…

…am lăsat de la mine…

Dar părea că nimic nu funcționează. 

Ba chiar mai mult, părea că se îndepărtează și mai tare cu fiecare încercare a mea.

Mă simțeam invizibilă, respinsă și complet neputincioasă.

Mă simțeam ca și cum aș fi eșuat ca femeie, deși dădusem totul pentru noi.

De La Lacrimi La Zâmbete: O Metodă Unică Care Trezește Chimia Dragostei Adevărate

Într-o seară, mă uităm la ce mai e nou pe Facebook…

…și am dat peste un articol despre relații…

…scris de un psiholog expert în relații, pe nume Alexandru David.

Era vorba despre o “nevoie” secretă pe care o are fiecare bărbat. 

Iar atunci când această “nevoie” sau “dorință” este îndeplinită, el începe să-ți ofere iubirea și dăruirea, pe care ți le dorești de la el.

Acest psiholog spune că “Este ceva după care TÂNJEȘTE de la tine…Chiar mai mult decât sexul!

La început am râs…

Părea ridicol.

Dar apoi am citit mai departe și totul a început să aibă sens.

Acesta declară că cercetătorii de la Universitatea Americană Harvard

…au descoperit că aceasta “nevoie” sau “dorință” secretă…

…are o influență majoră asupra TUTUROR BĂRBAȚILOR și asupra dorinței lor de a se apropia emoțional și de a crea o legătură profundă într-o relație, fără măcar ca ei să fie conștienți de asta.

Această nevoie se numește “Umplerea Contului de Iubire al Unui Bărbat”

Și nu, nu este vorba doar despre a-i vorbi frumos și despre a-l face sa se simtă iubit. 

Este vorba de un lucru mult mai profund și psihologic. 

Iar atunci când această “nevoie” este satisfăcută, îl face în mod natural să fie iubitor, să se poarte frumos și să fie grijuliu…indiferent cât de rău au ajuns lucrurile în relație.

Și cel mai important – FĂRĂ niciun efort din partea lui. 

Și când această nevoie este îndeplinită…

Transformă orice relație căreia îi lipsește conexiunea sau romantismul, chiar și una plină de conflicte și certuri…

Într-una plină de căldură, înțelegere și iubire… 

În care te poți simți din nou prețuită în brațele lui.

Conform acestui psiholog expert în relații… 

Cel mai simplu mod de a înțelege CE ESTE acest „cont de iubire” este să te gândești la el ca la un cont bancar.

Când contul tău bancar este plin… nu ai lipsuri și nici probleme financiare. 

În același mod…

Când „contul de iubire” al bărbatului tău este plin, bărbatul tău este plin de dragoste și afecțiune pentru tine. 

Relația merge de minune, nu are lipsuri și nici probleme.

Umplerea „contului de iubire” al unui bărbat este cel mai mare SECRET pentru a avea o relație de iubire uimitoare și plină de conexiune.

Este cheia pentru menținerea sau recăpătarea iubirii, atenției și devotamentului total al unui bărbat pe VIAȚĂ.

Dar nici măcar una dintr-o mie de femei, nu știe că există!

Dacă acest „cont de iubire” nu este plin…

Întotdeauna se va simți distant și rece în relație…

Sau se va simți distant și rece la un moment dat, în viitor… dacă nu acum.

Pe de altă parte, când știi cum să mentii plin „contul de iubire” al unui bărbat, te vei simți mai apropiata de el ca oricând.

Cum poate fi posibil acest lucru?

Acest psiholog spune că se datorează faptului că un „cont de iubire” plin produce puternice substanțe chimice de apropiere și conexiune în creierul unui bărbat, precum serotonina, oxitocina și dopamina.

Acestea sunt substanțe chimice de apropiere și conexiune foarte puternice pe care creierul le eliberează natural…

…și care, conform oamenilor de știință, influențează extrem de mult cum se comporta un bărbat într-o relație cu femeia de langa el. 

Iar în cartea sa „Iubire Fără Lacrimi”, explică pas cu pas cum ORICE femeie poate folosi aceasta metoda…

…pentru a-l face pe bărbatul ei să redevină iubitor, atent și înțelegător.

Când am auzit asta, nu am știut ce să cred.

Eram sceptică. 

Nu-mi imaginam că poate fi real.

Pe bune?

Partenerul meu nu îmi oferea afecțiune…

Nu mă asculta și nu mă înțelegea.

Cum îl puteam face să se schimbe radical?

Totuși, din curiozitate, am zis să o comand.

Pentru că nu aveam nimic de pierdut.

După două zile a ajuns și am început să citesc.

Vreau să zic că după ce am deschis-o nu mă mai puteam opri din citit.

În sfârșit, cineva care mă înțelegea perfect…

…și care explică exact ce se întâmplă în mintea unui bărbat când se îndepărtează de femeia de lânga el.

Așadar, am început să aplic metoda și iată ce s-a întâmplat:

Săptămâna 1:

Am început să folosesc câteva dintre „cuvintele psihologice” din carte.

Într-o dimineață, soțul meu și-a ridicat privirea din telefon.

M-a privit lung, de parcă mă vedea pentru prima dată după mult timp.

Săptămâna 2:

Am aplicat prima dintre cele „17 metode secrete de umplere a contului de iubire”.

În aceeași seară, m-a întrebat dacă vreau să bem un ceai împreună după ce adorm copiii.

Inima mea a tresărit. 

Era prima dată în luni întregi când propunea să petrecem timp împreună.

Săptămâna 3:

Am eliminat cele „5 greșeli fatale” pe care le făceam fără să-mi dau seama…

Și care goleau “contul de iubire” al relației noastre.

Într-o zi, în timp ce eram la serviciu, am primit un mesaj de la el: „Mi-e dor de tine. Abia aștept să vii acasă.”

Am început să plâng la birou. 

Nu-mi venea să cred.

Săptămâna 4:

Într-o seară, după ce am pus copiii la culcare, am stat de vorbă până la 1 noaptea.

M-a îmbrățișat dintr-o data în bucătărie.

Și apoi… m-a sărutat cum nu o mai făcuse de ani de zile.

Acum, după atâta timp, de fiecare data când intru în cameră, își ridică privirea și zâmbește.

Mă sună în timpul zilei doar să-mi spună că mă iubește.

Iar seara, când vine acasă, mă strânge în brațe de parcă nu m-a mai văzut de o lună.

Nu as fi crezut că el se poate schimba atât de mult.

Dar mai surprinzător decat atat…

…a fost să văd cum se schimba viețile prietenelor mele după ce le-am împărtășit aceasta metodă.

Prietena mea Diana era căsătorită de 15 ani și ajunsese în punctul în care dormeau în camere separate. 

Soțul ei era complet indiferent față de relația lor…

…iar ea plângea în fiecare seară…

…gândindu-se la divorț.

La trei săptămâni după ce a început să aplice metoda “contului de iubire”, soțul ei a început să-i cumpere flori și să-i arate cât de mult o iubește..

După două luni, au început să iasă din nou în oraș, iar acum sunt mai apropiați ca niciodată.

Colega mea Andreea era pe punctul de a-și părăsi soțul după 17 ani de căsnicie. 

Copiii au crescut, iar ei au devenit doi străini care împărțeau aceeași casă. 

Nu-și mai aminteau ultima dată când și-au spus „Te Iubesc”. 

După ce ea a aplicat metoda „umplerii contului de iubire”, TOTUL s-a schimbat. 

În mai puțin de o lună, au reînceput să gătească împreună. 

Iar acum, după trei luni, tocmai s-au întors din prima lor vacanță romantică după 4 ani.

Nici eu, nici prietenele mele, nu a trebuit să facem nimic complicat.

Nu a trebuit să ne schimbam personalitatea..

Nu a trebuit să ne convingem partenerii de nimic.

Pur și simplu am aplicat metoda “contului de iubire”…

Și el a început să se schimbe de la sine.

Poate și tu te simți acum așa cum mă simțeam eu atunci. 

Poate te simți pierdută… 

Poate te simți singură…

Poate tanjesti după legătura emoțională pe care ați avut-o cândva..

Sau poate simți ca și cum trăiești cu un străin în aceeași casă.

Că ți-e dor de bărbatul de care te-ai îndrăgostit.

Însă, dacă vrei o relație cu mai multă înțelegere și iubire… 

Și în care legătura dintre voi să fie mai puternică decât oricând…

Atunci îți recomand din toata inima cartea “Iubire Fără Lacrimi” scrisa de psihologul expert în relații, Alexandru David.

Nu este doar o altă carte despre relații.

E un ghid pas cu pas pentru a reaprinde dragostea în inima lui…

Este prima carte, ușor de urmărit…

…care îți arată pas cu pas și care îți permite să sari peste toată frustrarea și suferința…

…și să-ți faci bărbatul să se apropie mai mult de tine și să întărească dragostea dintre voi pentru totdeauna.

Pe lângă asta, îți arată cum să oprești rapid certurile inutile, conflictele și ciondănelile din relație.

În ea, se dezvăluie cele mai puternice cuvinte, fraze și moduri de comunicare pe care acest psiholog expert în relații le-a descoperit…

Și îți arată exact cum să le folosești, în felul tău…

…pentru a crea legătura profundă pe care ți-o dorești, bazată pe apropiere și înțelegere…

…în cel mai scurt timp posibil.

Multe femei plătesc zeci de mii de lei terapeuților și psihologilor pentru a obține astfel de rezultate..

Însă femeile care descoperă cartea „Iubire Fără Lacrimi”

…ajung sa trăiască într-o relație fericită și împlinită…

…FĂRĂ să cheltuie o avere pe ședințe la psiholog.

Prețul normal al cărții este 79 lei. 

Însă pentru o perioadă scurtă de timp, Alexandru David oferă o reducere de 50%. 

Asta înseamnă că poți avea această carte pentru doar 39 lei… 

Sincer, ceea ce m-a convins sa încerc aceasta carte…

…este garanția de returnare a banilor de 60 de zile.

M-am gandit “ce autor de carte oferă o garanție de returnare a banilor, dacă nu este sigur pe metoda lui? 

Toata lumea ar cere banii înapoi.” 

Asta înseamnă că oferă fiecărei femei 60 de zile să o încerce fără niciun risc și să vadă rezultatele cu ochii ei. 

Iar dacă nu ești super mulțumită de rezultate, atunci îi poți scrie un mesaj și vei primi banii înapoi în maximum 24 de ore.

Prin urmare, nu ai nimic de pierdut. 

Cartea nu se poate achiziționa din librării.

Se poate comanda doar de pe site-ul lui.

Apasă pe butonul de mai jos și fă primul pas spre construirea unei relații pline de iubire, înțelegere și apropiere, exact așa cum ți-ai dorit mereu.

21 comments On Cum Mi-am Făcut Bărbatul Să Devină Din Nou Iubitor, Devotat Și Romantic, Folosind Metoda “Contului De Iubire” Și Cum Poți Face Și Tu Asta

Leave a Reply to Mirela Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi afisata

Sliding Sidebar